Discursul unui punct – part II

Un punct se rostogolea de-a valma pe o linie; stanga dreapta sus jos, argumentandu-si siesi mini maximalitatea.

  • Cella Serghi scrie despre o rochie decorata cu pisici care la fiecare pirueta sau intoarcere pareau a alerga frenetic dupa niste ghemuri. Dansul matzelor pe sarma rochiei. Chiar nu mai stiu despre ce era vorba in scena respectiva, care erau personajele si finalitatea. Dar forever and ever in mintea mea vor juca matze care alearga pe rochii.
  • Cand am vazut pentru prima data modelele lui Balenciaga eram prin clasa a 4-a. Pareau niste puncte diforme, care au intrat intr-un labirint al imaginilor ce ingrasa, stramba sau slabesc. Colturoase, expandate – indicau personalitate, transmitand mai mult decat simpla mea raportare la ele.
  • Am invatat demult ca suntem masura tuturor lucrurilor, cu alte cuvinte ca masuram superb si derizoriu fiecare octava ce vine in directia noastra, fiecare foton si-i asezam in cadre mici de lemn, gips sau carton in functie de ce-am avut la cina sau cat de soare e afara.
  • Pana la urma punctul e ceea ce te lasa inima sa vezi: un capat sau un inceput, nesemnificativul sau cel ce iese in evidenta,cerand mai mult sau indejunsul. E un fel de Sancho Pancha lustruit pana la lacrimi, reflectand morile din ochii lui Don Quijote.

Iar punctul mult prea ganditor intr-un final cobori dintr-a zece la puterea 15 parte a Caii Lactee fix pe rochia mea…


Image source: Whorange – http://www.flickr.com/photos/whorange/

Advertisements