Omuletii de turta dulce, univers si praf interstelar

Exista 2 tipuri de situatii in care universul imi demonstreaza ca sunt praf interstelar, veriga infima de neutrino si ca ma poate sufla dintr-un colt in altul in stilu-i simpatic:

1. Maniera Kafka-Borges: “frumusetea secretului meu consta in drumul care m-a dus la el” => atunci cand nu iese, pur si simplu nu iese; nu conteaza unde vreau sa ajung, nu conteaza ce vreau sa fac in ziua aia, cat de vesela sunt, cat de bine dispusa si pozitiv energetica m-am trezit de dimineata, cat de mare e dorinta mea care sfarma totul in cale, there’s no freaking way o sa obtin ceea ce-mi doresc…!…..
Daca exista vreun drum scurt de 15 min pana in punctul x, o sa fac cel putin 3h30 pana acolo;
Si nu asa usor, in asta nu se investeste doar timp, energie si efort fizic sa parcurgi drumuri ocolitoare imbarligate si plini de ciudati si dubiosi mai rau decat mine; mwuahaha, universul e deasupra, respira si se joaca….are scenarii si platou de filmare, si da prim plan pe nervii mei.
Sunt convinsa ca undeva exista un panou de comanda cu mai multe monitoare, cu grafice si statistici si o alarma sub forma unui ras isteric se declanseaza de cate ori nervii mei trec de pragurile normale.
Exemplul clasic fiind atunci cand de langa IOR am facut aproape 4h 40 pana la BCU, luand masini care se blocheaza in trafic, schimbandu-le pe alte masini care se blocheaza in trafic, mergand pe stradute scurtaturi, avand senzatia fizica si proprie ca spatiul si timpul se ingusteaza pana la sufocare. 😀

2. Maniera “dar de ce te mai miri ?” – credeai ca stii pinul de la card, pe care tocmai l-ai uitat, pe pin, nu pe card, insa este o idee excelenta si cu cardul in sine: credeai ca ai luat cardul cu tine, dar nu l-ai luat si haha, ia aminteste-ti tu fix in fata lui tanti de la magazin, dupa ce ai cautat ceva vreo 45min pe-acolo, trantit diverse obiecte de pe umeras si dupa ce ai stat la o ditamai coada si dupa ce scoate bipaitoarea de la haina si iti zice pretul; nu inainte, ca inainte n-ar fi fost atat de jenant, ATUNCI da-ti seama si baga-i o replica stupida, ca doar 3 sferturi din neuroni sunt ocupati cu analiza situatiei, de genul”ah, nu lasati, multumesc, nu o mai iau”, doar sa ii provoci si ei o fata tampa si blocata de stupefactie, pt a te intreba panicata “dar….s-a intamplat ceva ? v-a deranjat ceva anume?”. Ca apoi tu sa te eschivezi si ea sa insiste pana nu ai incotro si ii spui. Si haha, a doua alarma cu ras isteric al monitorului se declanseaza, universul rade si-ti da coate.

Deci da, nu stiu cat de mult se joaca impreuna cu voi, dar noi doi, adica eu si universul avem o relatie tare speciala. 😀


Spre exemplu DE CURAND: aceastia sunt niste omuleti de turta dulce. Poate ii recunoasteti din povestile cu Hansel & Gretel, culese din folclor, adaptate si crosetate de Martha Stewart. Ei bine turta dulce nu-i geniala ca gust, sunt niste simpli biscuiti uscati sau foarte uscati. Insa arata ca si cum in fiecare zi ar fi Craciunul. 🙂 Sau pentru Grinch-ii care citesc, omuletii de turta dulce sunt fotomodelele biscuitilor – cui ii pasa cum sunt inauntru, totu-i sa arata bine pe dinafara.

Povestea a inceput intr-o seara in care am privit gales spre niste forme pentru aluat, adica am premeditat. Aveau curbe lunecoase ca Venus din Milo si brusc ma imaginam in bucataria mea mica beiching zi jinjar – cum ar zice francezu’. Bineinteles ca trebuia sa le am, bineinteles ca eu si gingerul urma sa devenim cei mai buni prieteni, frati in ale fainoaselor.

Doar ca n-a mers, nici drumul pana la magazin, nici cumparaturile, nada: m-am miscat greu, n-am nimerit raioanele, am luat nspe produse in plus, am platit o caruta de bani, am uitat scortisoara etc.

2 pungi de faina si 8 oua mai tarziu, ambele tavi (ca-s perseverenta si nu ma dau batuta dupa numa’ o tava stricata) au iesit niste fascinante blobs. Mai exact, pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul de fata, ca niste mini fotolii diforme, cu marele potential de a se transforma in orice as fi vrut eu, mai putin in niste omuleti de turta dulce.

Nu inteleg cum din forme fixe si mladioase din metal au iesit niste bucati de arta abstracta. Cu cat le privesc mai mult  imi amintesc de cultura Cucuteni.

De ce s-au umflat asa ? De ce n-au ramas silfide ca fotomodelele Dior ? Coca nu-i bulimica  si ma rog ce-are impotriva ?

Omuletii mei de turta dulce sfideaza normele frumusetii. As vrea sa spun ca-s superbi in interior, insa, ca tot am pomenit mai sus de Venus din Milo, is la fel de pietrosi ca ea. Macar miros genial a scortisoara. 😀 In toata casa.

of…pe zi ce trece simt o conexiune din ce in ce mai puternica vs Eugen Ionesco; cel putin o data pe saptamana ii trimit in gand cele mai bune urari ale mele.
As vrea sa spun ca invat ceva din toate astea, ca prosopul mi se pare mai fin, plapuma mai calduroasa, ceaiul mai dulce si parul din ce in ce mai hidratat – ma rog, la asta din urma chiar lucrez.

Dar na, dupa cum se zice’ ““Wouldn’t it be much worse if life were fair and all the terrible things that happen to us, come because actually deserve them? So now I take comfort in the general hostility and unfairness of the Universe”.

Advertisements