Priviri limpezi de oameni subtiri. Sa privim deci

Am trecut azi pe la Carturesti.

Nu stiu daca v-am spus insa nu-mi mai place Carturesti de vreo ceva vreme, de cand s-au extins, snobit si supra-alimentat ca gasesti acolo si carnati si ulei si jucarii pentru copii. Un fel de Diverta, dar mai cu iz de boem cu ierburi provencale.

Chiar cumpar carti. Si chiar le citesc. Iau constant si vioi cu bucurie si curiozitate.

Iar uneori in timp ce le trag de cotor de pe raft, tihnit sa nu le jenez, nu pot sa nu intreb: de ce costa cartile atat ?

Pana acum ma intrebam doar eu pe mine si pe cei din mintea mea: De ce costa 20 euro o carte. De ce costa 15 euro. Nu o editie rara, Nu princeps. O editie obisnuita, o carte obisnuita – daca acceptati de dragul discutiei ca exista carti obisnuite. Nu cele de la Adevarul sau Jurnalul National care vin subventionate la 3 euro. Nu reducerile de doua ori pe an ale editurilor.

Ci cele mai multe carti. Average. Masa. Mediana ca sa vorbim statistic.

15-20e nu este mult comparativ cu valoarea unei carti sau costul de productie. Dar este mult comparativ cu veniturile populatiei cititoare  adica 350 euro salariul mediu net sau 160 euro salariul minim net.

Si intrebarea chinuitoare de fapt este nu de ce costa atat, ci:

  • La ce te astepti pe termen lung de la niste oameni care nu mai citesc carti pentru ca nu si le mai permit?

Stiu ca exista anticariate, asa cum exista si magazine second hand. Ambele utile si prezente. Exista biblioteci, buchinisti. Nu voi vorbi despre mandria de a avea o carte a ta si de a-ti construi treptat o biblioteca personala – in ultima perioada tinde a deveni desuet. Nici despre meteahna romanilor de a cumpara ce e mai scump, desi mor de foame. Cartile, spre deosebire de orice altceva, nu intra in aceasta categorie. Daca pentru o rochie sau o perece de pantofi se strange curea si face o cura de paine o luna, pentru carti situatia e fix pe dos.

Ca sa explic mai bine – se poate calcula rapid cat dureaza de exemplu pana o carte nou publicata sa ajunga intr-un anticariat; respectiv pana cand se gaseste o persoana care sa o cumpere, tina pe rafturile biblioteciii personale si apoi vanda/doneze unui anticariat. De inmultit bineinteles cu cateva zeci sau sute ca doar vorbim de cititul in masa. La biblioteci e mai greoi procesul, dat fiind ca cele mai multe au un target scolar si un inventar potrivit.

Nu ma intelegeti gresit: iubesc cartile; asa cum le percep valoarea. Stiu ca-s pentru suflet si minte si ca cele doua sunt nepretuite. Stiu ca se munceste pentru un gand, o vorba, o fraza, o idee; precum si pentru o litera corectata, printata, tradusa, promovata. Stiu ca oamenii datorita carora cartile exista au nevoie sa traiasca si inca decent pentru ca alte carti sa existe in continuare si nu ma plang ca platesc cat platesc pentru o carte.

Ce ma uimeste e cum se pot publica niste carti pentru un target restrans. Din ce in ce mai restrans – cei X care azi citesc, maine X minus 200, poimaine X minus 500 s.a.m.d.

Ma sperie minusul, multimea care se strange treptat in dreapta lui si care priveste cu ochii poate prea limpezi la carnati si ulei.


Advertisements