2 zile adapoase

Ca o vata de zahar pe care o mananci cu toate degetele si fiecare micromilimetru din amprenta e acolo, umplut cu manguste de zahar afanat.
Asa e orice mare oras, are ascunzisuri iubite, care il fac sa fie al tau, incat nici dupa 30 ani nu le vei putea da alte sensuri.

Irecuperabil.

Ascunzisuri care se simt dupa ce lumea se intoarce acasa de pe la serviciu, dupa ce studentii pleaca la parinti, iar copiii nu se mai duc pe la scoli, imediat dupa o ploaie, din aceea de vara cand toarna cu galeata calda cu plouii mari, se umplu strazile pe la capete si calci in apa pana la glezna, te miri ca-i calda si transparenta, te uiti in sus si te gandesti ca asa seamana a ploaie tropicala cum ai vazut tu in filme.
Cand e cald, dar racoare si copaci si verde si te minunezi cum exista acel loc in mijlocul altuia plin si zgomotos si savurezi fiecare clipa. si e bine, tare bine.
Si te gandesti cu mintea ta cum de exista razboaie si ura si furie cand exista copaci de iubit si care te iubesc inapoi.
In weekend pe strazi si nu e nimeni. dar nimeni. Poti juca sotronul cu gazele de pe trotuar si invita si cele de pe strada la o mini petrecere in familie, de-abia mai trece cate-o masina din cand in cand sa scuture praful.

2 zile adapoase.

La Casin canta corul bizantin, la Stavropoleus la fel, iei flori din Herastrau si Floreasca, si te zgaiesti la arborii de ceai.
Alergi aiurea pe strazi – atunci e o liniste, e atat de liniste incat vorbesti cu gropile din asfalt si le intrebi de sanatate.
Treci seara pe la Ateneu si cineva in spatele tau canta o arie, fara sa te cunoasca, nu canta pentru tine, nici macar pentru el, canta asa ca ii e draga viata si-i dulce cand vrea ea si cand vrei tu sa vrea. Iei un quiche de la French Bakery si te asezi pe o bancuta si asculti un concert din apropiere, megi pe langa monumentul cu maslina si-ti amintesti ca e mult mai mult e atat, te joci cu petalele galbene de pe langa bustul artistic al dlui Coposu. Te-ai opri la Humanitas-ul din colt, dar iti amintesti ca e unul mai mare si mult mai fain in jos, inspre Cismigiu.
Iei o salata braziliana de la Omnivore’s, bei o limonada de capsune cu zmeura sau mananci o ingetata de casa de la Venchi (ciocolata cu portocale).

Mergi la brunch, apoi sa te uiti la carti in librarii, apoi de voie pe jos.
Te plimbi de-a luda si gasesti la fiecare colt cate un anticariat si cate un magazin cu decoratiuni.
Nu stii in care sa intri prima data si te zgaiesti in vitrine cu un zambet oglindit, asa ca ajungi pe strazile din spatele Kiseleff-ului, pe Roma, Paris, Brazilia si dai un mesaj “am ajuns la Paris!“.

O iei lin de la Televiziune spre Victoriei, cu bicicleta sau pe jos, e apus de soare si totul e auriu in jur: cateii, asfaltul, iarba, florile, oameni. Mai ales oamenii. Mergi in parc si treci de clopotele ding-a-lin-fin de la intrare, de cerul de copaci inalti, si-s oameni pe role, pe iarba, asculta muzica, deseneaza, picteaza, stau la picnic in Gradina japoneza, cu fatoush cu tabouleh de la Naser.

Cand mergi pentru prima data la motoare (sper sa redeschida) si e a cool frenzy around you, toata lumea ti se pare simpatica, ajungi sa cunosti 25 de persoane in jur, inclusi pe tipul care intotdeauna iti cere ferm 1 leu sa-si ia bere.

Treci pe langa biserica anglicana, scuturi cu papucii nisipul de la Ioanid si mergi la o ceainarie. Oricare. Sa zicem Bernschutz& Co, dar poate fi si Infinitea ca e cosy si merge bine seara, mai ales ca are aproape Maison de la Porcelaine.
Mangai o matza intalnita in cale, apoi iti vezi de drum ca ai intarziat si lumea te asteapta la Green hours sau la OAR unde miroase a tutun de cirese si a green apples.

E vara si aici.

 

Advertisements