Valuri vanturi, miere pe bat si aer spalat

van-gogh-lan-de-grau-cu-corbi_2d094bfde5ec64

Inainte un pic plansesem pe inecate; in sughituri lungi, plamanoase, nu asa…Nu stiu ce a venit instant: uimirea sau jelirea, dar a tinut. Imi prinsesem degetele intre spitele bicicletei sarind hop o radacina de copac. Atat a fost si nu mai m-am oprit. Pana in camp.

Imi amintesc si acum. Oriunde te intorceai valuri vanturi de miere pe bat, care se gadilau si se furau printre maci. Dar niste maci rosiiiiiii…tiii…Cred ca era senin, chiar dupa ploaie, si era un aer spalat, far’ de pamant sau de cuvinte. Stii cand duhneste iarba a tacere.

Aveam vreo 4 ani.

Multa vreme dup-aia mi s-a parut ca timpul trecuse atunci pe langa mine facandu-mi cu mana, dar ca eu nu-l bagasem in seama. Ma facuse ca nu il vad, cum ar veni, si, culmea, a functionat cativa ani buni.

Nu imi amintesc cand am devenim prieteni noi doi. Eu si timpul. Sau el cu mine. Probabil ca ne-am placut reciproc.

Advertisements